Monografie

Prima menţiune documentară a numelui Tescureni datează din 25 mai 1456, într-un ispisoc de la Petru voievod, după care s-a făcut copie la 16 mai 1765, de către Evloghie dascălul, pentru Zahoreni, în opisul a 58 scrisori pe „moşiile Zahoreni, Dumuşeni şi Teşcureni de la ţinutul Dorohoiului…”[1].

Documentul citat menţionează moşiile dar cu siguranţă erau şi satele cu aceleaşi nume căci la 15 aprilie 1428 Alexandru vv. întăreşte uric lui Vâlcea, fiul popii Zaharia „… ocina lui… un sat anume Călugării la Vulhova, unde este casa lui…”[2]. Satul Călugării din document este satul Zahoreni de mai târziu, în comuna Manoleasa; Vulhova este pârâul Volovăţ.

Se pare că la Tescureni au stăpânit aceleaşi familii ca şi la Do­mo­şeni, Manoleasa de azi şi Zahoreni. La 2 iunie 1570 fraţii Toader şi Isac Dediul îşi împart averile cu celelalte neamuri ale Dediu­leş­tilor. În document se menţionează mai multe moşii şi stăpâni, din ge­neraţie în generaţie, dar reţin atenţia: „… cum ne-am împărţit drept eu cu fraţii mei… să avem moşii de pe tatăl nostru şi de pe mama noastră, Maria, fata Dumşii şi nepoata Pârvului… Eu Toader De­diul şi cu frate meu Isac o selişte întreagă Tescurenii ce se află ase­menea cu Dumuşenii pe apa Volovăţului în ţinutul Dorohoi …”[3].

Într-o scrisoare de mărturie din 13 iulie 1743 întâlnim stăpân pe o parte din moşia Dumuşăni pe Constantin Timuş[4], de la numele căruia credem că s-a dat numele satului Timuş.

Satul a fost tipic răzeşesc, cu mulţi copărtaşi, care stăpâneau porţiuni mici din moşie. La 12 iulie 1768 părţile de moşie din Zahoreni, Dumăşani şi Tescureni ale mazilului V. Tăutu din Suceava erau călcate de răzeşii de acolo[5] pentru ca la 2 aprilie 1789 urmaşii lui Tăutu să vândă lui Toader Manoli, cel care va da numele său satului Manoleasa, jumătate din Tescureni şi părţi din Dumuşani şi Zahoreni[6].

În sec. al XIX-lea satul era constituit din două cătune: Tescurenii Timuş şi Tescurenii lui Gh. Crăciun, în 1821 şi Tescurenii-Timuş şi Tescurenii-Bagiurea, în 1890[7].

După împroprietărirea din 1919-1922 la Timuş se stabilesc şi lo­cuitori din unele sate din preajma oraşului Darabani dar şi din co­mu­nele Adâncata, Tureatca, Zamostea, etc., care au primit aici pă­mânt şi apoi şi-au construit casele în marginea de nord-vest a satului.

Biserica din marginea de nord-vest a satului Timuş s-a construit de către săteni în perioada 1958-1961, din chirpici de pământ pe temelie de piatră. Până la darea în folosinţă a bisericii din satul Timuş locuitorii erau deserviţi, pentru nevoile religioase, de biserica din satul Flondora sau Adăşeni. Din anul 1961 biserica din satul Timuş a deservit şi locuitorii satelor Dimitrie Cantemir, Panaitoaia şi Zoiţani până în anul 1999, când s-a sfinţit locaşul de biserică din satul Zoiţani. Preoţii de la Parohia Flondora.

Şcoala din satul Timuş s-a înfiinţat în anul 1921, cu înv. Mihai Pohoaţă, din satul Sârbi, comuna Vlăsineşti. Şcoala a funcţionat în casele sătenilor Gh. Mocanu, Ioan Nichilciuc, Petraru până în anul 1927, când se dă în folosinţă localul propriu cu două săli de clasă. Şcoala funcţionează de la înfiinţare numai cu clasele I-IV. În anul şcolar 1975-1976 şcoala era frecventată de 51 elevi sub îndrumarea a doi învăţători. La absolvirea clasei a IV-a elevii din satul Timuş urmează clasele V-VIII la şcoala din satul Panaitoaia.